Iubesti.

Cunosti o feneie, o vezi, o auzi constatand o serie de calitati si defecte, distrat si in treacat, sau atent si cu dinadins, te deprinzi sa ramai 'tu' in prezenta ei, adica spectator mai mult sau mai putin atras de spectacolul feminitatii ei, o critici mintal, o apreciezi uneori si o accepti treptat, afland cum e frumoasa, cum e desteapta sau mediocra, avand surprize agreabile si dezamagiri suparatoare - pana cand intr-o zi simti ca mai presus de aprecierea ta, femeia aceea a devenit un fel de secret intim, pe care abia il stii numai tu. Bataia de inima pe care ti-o da acest secret te face sa respiri adanc propriul tau suflet in care au aparut arome mai misterioase decat cele aduse de sevele pamantului. Intinzi bratele spre primavara lor. Iubesti. Si femeia de mult cunoscuta iti pare noua, din clipa in care ai intalnit-o. Te miri ca nu ai vazut de atunci ceea ce abia descoperi intr-o evidenta edenica. E o mirare intensa ca geniul, oricat ar fi de plat ceea ce-i urmeaza. Secunda acestei mirari hraneste cu luceferi pe poeti si cu cea mai virulenta toxina pe oamenii obisnuiti.

Ionel Teodoreanu - ''Lorelei''