Maine, 30 septembrie 2008. O zi ca oricare alta, am putea spune. Putem la fel de bine sa adaugam ca e marti. Septembrie, marti. Pentru ei doi insa este o zi speciala.
Ca sa intelegi si tu mai bine la ce ma refer, trebuie sa dam timpul inapoi. Mai exact, trebuie sa dam timpul inapoi cu un an. Era, ca si acum, un septembrie racoros. Parea o zi ca oricare alta, probabil. Nimic special. Pana atunci... Pana cand el a sarutat-o. Nu stiu cum a fost, nu am intrebat, nu mai stiu. Stiu ca, din momentul ala, au devenit ce si doreau de mult.
'El' si 'ea' au devenit 'ei doi'.
Ei doi, care au ramas impreuna, contrar asteptarilor.
Ei doi, care sunt nedespartiti.
Ei doi, care desi sunt niste fraieri si se cearta din copilarii uneori, se iubesc.
Ei doi, care desi se iubesc, se mint in legatura cu ce au facut azi. Desi e clar, amandoi s au prins ca erau la cumparaturi doar ca sa si cumpere cadouri.
Ei doi, care sunt...ei doi.
Si nimeni si nimic nu va schimba asta.
Ma bucur nespus ca, inca o data, mi se demonstreaza ca iubirea chiar exista si ca se afla printre noi.
[Si da, si noi am devenit 'noi doi', dar mai avem pana sa i prindem din urma].
Stiu ca maine cand imi vor da bomboane probabil voi plange.
Si mai stiu ca ma bucur pentru ei si sper sa ma invite la nunta lor de peste cinci ani.
Antipatii. Cu toti avem antipatii. Fata de locuri, de haine, de spanac sau telina, dar in special, cu toti avem antipatii fata de oameni.
Apeland la prietenul nostru de toate zilele, dex-ul, aflam ca antipatia reprezinta " sentimentul sau senzaţia de neplăcere faţă de cineva sau ceva; repulsie; aversiune; silă; scârbă ". Nimic mai adevarat. Este ceva firesc sa ai o antipatie. Sau mai multe. As putea spune ca ne nastem cu ele.
Fie ca este vorba despre vecina de la 2 cu care nu ai vorbit niciodata si, totusi, nu o suporti. Sau ar putea fi vorba de un copil care se joaca fotbal in fata blocului si te enerveaza la culme. Tu stii ca nu a facut nimic rau. Insa, ai o antipatie fata de el.
Bine, bine, de obicei ai antipatii fata de oameni pe care ii cunosti si stii ca nu se ridica la nivelul tau, sau ca fac glume proaste si rad aiurea. Dar se intampla sa ai antipatii si fata de persoane pe care nu le cunosti. Pur si simplu sa auzi numele lor si innebunesti... Stiu sigur ce spun pentru ca si eu am trecut prin asta.. Si nu cred ca sunt singura.
Totul tine de cum stim sa ne controlam. Sau sa ne ascundem antipatiile fata de oamenii respectivi. Si ar trebui sa invatam ca nu totul este ceea ce pare si sa nu ne dam cu parerea despre cineva sau ceva pana nu stim cu adevarat despre ce este vorba.
Sunt zile in care nu suntem recunoscatori pentru ce avem. Si ne dorim mai mult, mai mult si mai mult. Niciodata nu acceptam ca poate, poate chiar suntem norocosi pentru putinul pe care il detinem.
M am gandit la oamenii care, din nastere sau din cauza unor accidente, sunt privati de vaz, de auz, sau de darul vorbirii. Ei cum se simt stiind ca nu pot fi niciodata ca toti ceilalti?
M am pus in pielea lor. Si am realizat ca nu m ar deranja daca nu as mai vedea niciodata. N ar fi chiar atat de rau. Uneori poate iti doresti sa nu fi vazut lucruri cu adevarat triste.
Si nici daca n as mai auzi nu ar fi foarte rau. Adica se intampla sa vrei sa nu fi auzit cand cineva iti spune lucruri care te ranesc si care iti fac mult rau.
In orice caz m as putea obisnui si cu lipsa calitatii nasului meu de a avea un miros dezvoltat. Chiar imi doresc sa nu fi simtit cate un miros urat sau, dimpotriva, as vrea sa nu fi mirosit un parfum strain...
Dar niciodata nu cred ca m as obisnui cu ideea de a nu vorbi, de a nu putea vorbi. Nu spun aici doar de prostiile pe care le debitez zilnic si plictisesc lumea. Insa nu mi as putea imagina viata trecand fara sa pot spune ' ajutor' , 'te iubesc' , 'mi a fost dor de tine' , 'lasa ma n pace' . E singurul mod in care imi pot exprima sentimentele. Si nici in ruptul capului nu as renunta la el.
Un barbat adevarat spala vasele. Care nu sunt ale lui. Si asta il face adorabil.
O fata si un baiat se despart.Nu e de ajuns iubirea lor? Cei doi renunta spunand ca perfectiunea nu exista.
Intrebarea mea este : au ei dreptate? Perfectiunea nu exista? Ar trebui sa o cautam? Ne simtim aiurea daca vedem ca ea nu exista?
Le as spune fetei si baiatului ca perfectiunea nu exista. Dar ce sa stie ei? Oricum nu m ar asculta. Asa ca deocamdata ramane doar parerea mea, pe care ti o impartasesc tie.
Perfectiunea nu exista. Daca toti oamenii ar fi perfecti, totul ar fi perfect. And where's the fun in that? Nu stiu.
Sa cauti perfectiunea este o pierdere de timp. Iti irosesti jumatate din viata cautand ceva ce nu exista. Si ce nu si ar avea rostul in viata ta.
Gandeste te cum ai mai rade de un prieten care este 'imperfect' la mersul pe role. Sau 'imperfect' la cantat si vocea lui e groaznica, totusi canta cu atata pasiune incat este genial.
Daca ar exista perfectiunea, ar fi in imperfectiunea din jurul meu. Nu as schimba nimic.
Le as mai spune celor doi sa nu mai piarda timpul degeaba si sa nu mai caute perfectiunea aiurea. Nu e de ajuns ca se au unul pe altul?
- De ce ai venit?
- Stii de ce am venit.
- Nu! Nu vreau!
- Ti-am spus de la inceput ca asa se va intampla.
- Nu!
- Ba da.
- Nu vreau!
- E timpul.
- Nu! Lasa-ma! Pleaca!
- Nu pot. Ti-am spus ca astazi voi veni.
- Nu poti sa-mi mai lasi un ragaz? O saptamana...
- Nu. Deja ti-am lasat o luna. Mi-ai spus ca e destul timp sa iti rezolvi problemele.
- Dar nu mi le-am rezolvat. Gandeste-te la ei...
- Nu am ce sa ti fac. Ai gresit, trebuie sa platesti.
- Nu vreau sa plec. Ce o sa faca ei fara mine?
- Se vor descurca.
- Dar...
- Mai. Ti-am spus. Nu te mai ruga. Deja ti-am lasat o luna. Altii ar fi mai mult decat bucurosi sa ii iau.
- Eu nu vreau! Nu vreau sa mor!
- Nu se poate altfel. Asta ti-e scris, asta o sa se intample.
ma enervezi ma enervezi ma enervezi ma enervezi ma enervezi ma enervezi ma enervezi ma enervezi ma enervezi ma enervezi ma enervezi ma enervezi ma enervezi ma enervezi ma enervezi ma enervezi.
lasa ma n pace.
get a life please.
now.
