Maine, 30 septembrie 2008. O zi ca oricare alta, am putea spune. Putem la fel de bine sa adaugam ca e marti. Septembrie, marti. Pentru ei doi insa este o zi speciala.
Ca sa intelegi si tu mai bine la ce ma refer, trebuie sa dam timpul inapoi. Mai exact, trebuie sa dam timpul inapoi cu un an. Era, ca si acum, un septembrie racoros. Parea o zi ca oricare alta, probabil. Nimic special. Pana atunci... Pana cand el a sarutat-o. Nu stiu cum a fost, nu am intrebat, nu mai stiu. Stiu ca, din momentul ala, au devenit ce si doreau de mult.
'El' si 'ea' au devenit 'ei doi'.
Ei doi, care au ramas impreuna, contrar asteptarilor.
Ei doi, care sunt nedespartiti.
Ei doi, care desi sunt niste fraieri si se cearta din copilarii uneori, se iubesc.
Ei doi, care desi se iubesc, se mint in legatura cu ce au facut azi. Desi e clar, amandoi s au prins ca erau la cumparaturi doar ca sa si cumpere cadouri.
Ei doi, care sunt...ei doi.
Si nimeni si nimic nu va schimba asta.
Ma bucur nespus ca, inca o data, mi se demonstreaza ca iubirea chiar exista si ca se afla printre noi.
[Si da, si noi am devenit 'noi doi', dar mai avem pana sa i prindem din urma].
Stiu ca maine cand imi vor da bomboane probabil voi plange.
Si mai stiu ca ma bucur pentru ei si sper sa ma invite la nunta lor de peste cinci ani.