Nu sunt ca ea. Oricate asemanari ar fi intre noi, insist sa cred ca nu sunt ca ea.
Da, ma enervez la fel de repede.
Da, tip ori de cate ori simt nevoia.
Da, am tendinta sa ii fac pe cei dragi sa se simta nasol.
Da si da si da.

Oare sunt ca ea si pur si simplu nu vreau sa recunosc? Mi-e greu, sa stii. Mi-e greu sa ma gandesc ca asa voi ajunge si eu. Ca as fi in stare sa nu vorbesc cu sotul meu timp de saptamani intregi, desi dorm in acelasi pat cu el. Ca as fi in stare sa imi ignor copiii zile intregi pentru vreo prostie copilareasca pe care au facut-o.
Si totusi vreau sa cred ca nu sunt ca ea. Vreau sa nu fiu ca ea. E greu. Oare diferentele dintre noi doua le vad doar eu? Oare sunt doar inchipuiri ale imaginatiei mele, si de fapt destinul meu este sa fiu exact ca ea?
Mi-e frica. Oricat ma opun, tot ajung sa ma comport ca ea. Oricat incerc, tot te ranesc, exact cum face ea. Nu vreau. Nu vreau.
Chiar nu vreau asta.
Nu stiu daca stii de cate ori imi propun sa nu mai fiu asa. Sa fiu ca tine, pentru ca tu esti minunat.
Mi-e tare greu...