Uite ca asa mai trec trei saptamani si eu nu scriu nimic. Sunt invidioasa. Sunt invidioasa pe cei care au timp, frate. Eu de ce nu am timp? De ce eu nu pot sa ma uit ca ei o zi intreaga la filme, sau sa ma uit la sezoane intregi din Neveste disperate in doua zile? Ma oftic.
Eu abia daca am timp sa mai dorm. Ca sa nu mai vorbim de scris. As vrea, as vrea sa scriu toate tampeniile care-mi trec prin cap, orice, numai sa scriu. Mi-ar placea sa am talentul altora, sa fiu sceptica si sa pot sa scriu despre orice. Orice. Orice.
Orice in afara de tema la germana. Care ma cheama grav de tot. Nu mai vreau germana. Nu mai vreau. Vreau sa invat numai ce vreau eu, cand vreau eu.
Vreau sa nu ma mai streseze nimeni. Vreau sa nu mai provoc dezgust nimanui. Vreau...
Vreau sa plec.
Vreau, vreau, vreau.
Toata existenta noastra se limiteaza la dorinte, la ce vrem. De ce nu putem sa avem direct chestiile astea? Nu ne-ar fi mai usor, crezi? Nu vreau sa mai fiu nemultumita. De ceea ce sunt, de ceea ce fac, de cum arat, de cei din jur.
Vreau, ah da, iar vreau ceva, vreau sa fiu fericita cu ce-i in jurul meu. Fara sa mai vad ce aschii mai au unii in ochi, dar nici sa nu le vad pe ale mele. Nu-i vorba, defecte pot fi, dar as fi mai fericita daca nu as fi constienta de ele.
M-am hotarat. N-o sa mai fiu rea. A cata oara cand spun asta este? Nu vreau raspuns, il stiu deja.
Tema la germana ma striga groaznic.


Si stii ce mai vreau? Vreau bezele.