there is hope.

Acum cateva seri, Crinuta a intrat pe mine foarte suparata sa imi spuna ca prietena unui prieten a murit. Ea avea leucemie si se dusese sa se trateze in Elvetia. Inainte de operatie, murise. Crinuta plangea si eu nu aveam cuvinte. Sa ai 17 ani, sa afli de cateva saptamani ca esti bolnav si sa mori mi se parea mult prea crud.
Si m-am gandit mult la chestia asta. M-am gandit ca suntem mult prea atenti la lucrurile superficiale si am uitat sa ne bucuram de viata. Sa alergam in parc si sa radem de unii singuri pe strada. Sa pretuim viata. Sa ne bucuram ca inca suntem sanatosi si ca avem prieteni langa noi.
Eu nu o cunosteam pe fata bolnava de leucemie, dar mi-a parut extrem de rau. Era tanara, frumoasa...Sa ma pun in pielea celui care pierde pe cineva drag? Nu stiu daca as rezista. M-as indoi ca mai exista cineva deasupra. Sau as crede ca, daca exista, e mult prea aspru cu noi, oamenii.
Dar uite ca exista. Si chiar face miracole. Nu, ea nu a inviat, daca la asta te gandeai. Sau ai putea spune si asa. Si iar, m-as pune in pielea celui care afla ca ,de fapt, fata care a murit, nu era persoana cea mai draga de pe lume pentru el. Ca fusese o greseala de nume. Si fata despre care aflasem ca a murit este de fapt in viata si se simte foarte bine.
Ei, mai zi tu ceva daca poti. Ramai fara cuvinte.
Si chiar daca ea nu a murit, nu retrag cuvintele de mai sus despre cum suntem prea atenti la chestiile superficiale in loc sa ne preocupam de maruntisurile care ne fac viata mai frumoasa.