Really. I mean... De ce merg pe strada si simt ca imi vine sa plang? De ce ma ascund, dandu-ma drept o excentrica fericita si nebuna, care nu se mai opreste din vorba? De ce am impresia ca secundele sunt ore si orele zile? De ce atatea intrebari?
Chiar nu stiu ce am. As vrea sa fie o zi in care sa nu imi plang de mila. Dar nu pot... Nu pot.
I really need love. Chiar daca este de la un porc spinos plin de noroi sau de la un caine maidanez cu purici.
Ma gandesc uneori... Imi doresc sa fiu copil. Sa am 5 ani si sa fiu in grupa mare cred la gradinita. Sa alerg si sa ma joc cu masinute sau papusi. Si cu un set de politie. Si intotdeauna mi-am dorit sa am un trenulet. Ma ingrozeste faptul ca peste cativa ani va trebui sa fiu independenta si sa ma mut de acasa.
NU! NU! Nu vreau sa ma maturizez!
Vreau copilaria inapoi...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Un comentariu:
De-aia... pentru ca e in firea omului sa nu suporte sa fie singur. Pentru ca vrei pe cineva in care sa ai incredere totala. Care sa fie martor la realizarile tale de zi cu zi, la faptul ca n-ai urlat la maica-ta cand ti-a zis sa faci patul desi voiai din tot sufletul sa o faci.
And I certainly hope you find it, it's deffinitely worth the effort.
Trimiteți un comentariu